Catedrala Națională și dimensiunea geopolitică a credinței
Sfințirea picturii Catedralei Naționale trebuie să marcheze începutul unei reflecții necesare despre locul României în lumea ortodoxă.
În ultimii zece ani, s-a vorbit (poate prea) mult despre costuri, priorități, spitale și catedrale. Puțini însă au înțeles că această construcție monumentală nu este doar un alt lăcaș de cult, este o declarație de identitate într-un context geopolitic extrem de turbulent.
În plan intern, România avea nevoie de un simbol național de coeziune. O ancoră spirituală în jurul căreia să se recunoască un popor mereu suspendat între tradiție și modernitate. Într-o epocă în care totul se relativizează, o catedrală ridicată în centrul capitalei spune lumii că există valori care se raportează la Absolut.
Dar, dincolo de emoție, Catedrala are o semnificație geopolitică majoră. Într-un spațiu ortodox aflat sub spectrul Patriarhiei Moscovei, România ridică astăzi un alt pol — independent, demn, echilibrat. Faptul că la slujba de sfințire a fost prezent Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I este o opțiune strategică: afirmarea unei autonomii teologice și politice, a unei viziuni ortodoxe deschise către libertate, dialog și echilibru.
Catedrala Mântuirii Neamului devine astfel un simbol al suveranității spirituale a României — o expresie a credinței trăite nu în izolare, ci în comuniune cu lumea. Este moștenirea vizionară a Patriarhului Daniel, care a înțeles că nu poate exista o Românie puternică fără un centru spiritual puternic.
Dar această moștenire cere și o continuare în plan politic. Pentru ca Bucureștiul să devină, cu adevărat, un centru de referință al ortodoxiei, România trebuie să se definească mai clar în raport cu Estul — nu prin confruntare, ci prin contrapunct strategic. Să arate că ortodoxia nu este sinonimă cu autoritarismul, ci cu demnitatea, cultura și rațiunea.
Acolo unde Rusia caută influență, România poate aduce lumină. Acolo unde alții impun frică, noi putem construi respect.
Catedrala Națională este piatra de hotar a unei epoci în care România își poate asuma destinul de liant între Răsărit și Occident — între credință și libertate, între tradiție și modernitate.
Rezonez cu ce ați scris. Când pedalez pe trasee lungi, mereu simt nevoia unui punct de reper. Ați punctat bine că rolul catedralei e și despre a poziționa romania clar, strategic, departe de influențele estului. E un statement important, un echilibru necesar pentru o abordare pro-europeană, deschisă.